O mie

Pe muntele Hiei,
un călugăr pășește timp de o mie de zile.
Fiecare pas e o rugăciune,
fiecare respirație — o înălțare,
o transformare.

La Hiroshima,
o copilă își împăturește speranța
în aripile a o mie de cocori.
Fiecare aripă e o dorință de pace,
o speranță la viață.
Viața a zburat prea devreme,
visul ei a zburat mai departe,
împăturit în dragostea altor mâini.

În camera tăcută,
un poet scrie o mie de poeme.
Pentru suflet, pentru minte, pentru trup.
Cuvintele devin oglinda lui,
exercițiul lui,
calea.

Eu —
am ales să duc mai departe
o mie de cocori,
o mie de rugăciuni,
o mie de dorințe pentru pace.

Prin flori, pe calea florilor.
Prin poeme, pe calea cuvintelor.

Întinde mâna,
deschide sufletul —
să pășim împreună.

13 aprilie 2025

A Thousand

On Mount Hiei,
a monk walks for a thousand days.
Each step is a prayer,
each breath — an ascent,
a transformation.

In Hiroshima,
a young girl folds her hope
into the wings of a thousand cranes.
Each wing a wish for peace,
a hope for life.
Life flew away too soon,
but her dream flew farther on,
folded in the love of other hands.

In a quiet room,
a poet writes a thousand poems.
For the soul, the mind, the body.
The words become his mirror,
his practice,
his path.

I —
have chosen to carry on
a thousand cranes,
a thousand prayers,
a thousand wishes for peace.

Through flowers, the path of flowers.
Through poems, the path of words.

Reach out your hand,
open your heart —
let us walk together.